RUGĂCIUNI NEASCULTATE (2Corinteni 12:1-10)

Una din cele mai importante discipline ale vieții creștine este rugăciunea. Dumnezeu în harul Său ia aminte la rugăciunea smerită a oamenilor. Biblia este plină de exemple în care Dumnezeu a răspuns la rugăciune. Mai mult, cred că fiecare copil al Domnului poate pune înainte o listă de rugăciuni personale care au primit ascultare.

Trebuie să admitem însă cu sinceritate că fiecare din noi avem în biografie și rugăciuni la care nu am primit răspunsul dorit sau nu am primit răspuns deloc. Iată, chiar și în Biblie întâlnim ocazii în care cererile sunt refuzate. De ce nu primim răspuns la toate rugăciunile? De ce uneori Dumnezeu parcă ignoră cererile noastre disperate? De ce răspunsul Domnului diferă adesea față de așteptările noastre.

CAUZE PENTRU CARE RUGĂCIUNILE NOASTRE NU SUNT ASCULTATE

1) MOTIVAȚIA

„Sau cereți, și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre”. (Iacov 4:3) Apostolul ne spune despre rugăciune că uneori cerem cu o motivație și un scop rău.

Ce am putut observa la mine, și din nefericire la mulți alți rugători, este că în rugăciune sunt adesea exagerat de preocupat de propria persoană. -Mie, pentru mine, eu, ... eu și ai mei, eu și ale mele. Eu-l cu dorințele și plăcerile lui în centrul universului. În felul acesta inversăm rolurile: noi stăpânii și Dumnezeu servitorul.

Înțeleg din Scriptură că rugătorul matur pune pe primul loc pe Domnul și voia Lui, rugăciunea fiind modalitatea de a-L cunoaște și a asculta tot mai mult pe Dumnezeu. Efeseni 1:17-18 „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți”. Coloseni 4:12b „... stăruiți în voia lui Dumnezeu”. Marcu 3:35 „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă."

Fiul lui Dumnezeu este un exemplu pentru noi în privința motivației în rugăciune. În Ghetsimani El spune: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!" (Matei 26:42)

Să nu uităm că motivația principală în rugăciune nu trebuie să fie aceia de a obține lucruri de la Dumnezeu, de a-L controla și a-i forța Mâna. Aduți aminte că El este personajul principal și nu tu, prin urmare, tu trebuie să asculți de El și nu invers.

2) NECREDINȚA

„Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

La începutul Epistolei sale Iacov ne spune că atunci când cerem ceva trebuie să o facem cu credință, fără să ne îndoim deloc, altfel să nu ne așteptăm a primi ceva de la Domnul. (Iacov 1:5-8)

Credința, încrederea noastră în Domnul, este foarte importantă pentru Dumnezeu. În Evanghelii Îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu împărțind binecuvântări de vindecare și eliberare funcție de credința oamenilor: „Facă-vi-se după credința voastră” sau „credința ta te-a mântuit”.

În Evanghelia după Marcu, la capitolul 9, este povestită o întâmplare pilduitoare. Un părinte îndurerat exclamă: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Stai un pic. Hotărăște-te, crezi sau nu crezi?

Uneori ne regăsim și noi în ipostaza aceasta. Adică să crezi, dar să ai și o doză de necredință. Credința ta contează. De aceea trebuie să ne rugăm și pentru credință.

3) PĂCATUL

Dumnezeu strigă la poporul Său care-L acuza de indiferență și neputință: ”Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:1-2)

De ce uneori nu ne sunt ascultate rugăciunile? Poate că avem păcat, adică, relațiile noastră cu Dumnezeu, cu legea și cu autoritățile, cu semenii noștri nu sunt OK. Domnul Dumnezeu este martor atent chiar și la certurile noastre ”mărunte”, este atent până și la relațiile ”delicate” dintre soți, care, dacă nu sunt sănătoase, pot împiedica rugăciunile. (1Pteru 3:7)

Așa dar, relațiile frânte, atitudinile belicoase, inimile împietrite, ... a unora față de alții și față de Dumnezeu au nevoie de pocăința noastră. Biblia spune: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare”. (Proverbe 28:13)

Bunul Isus a oferit binecuvântarea Sa oamenilor vinovați de păcate din cele mai urâte atunci când aceștia s-au smerit înaintea Lui, dar n-a avut decât cuvinte de condamnare pentru cei care se credeau neprihăniți.

Doxologia proclamă că, „pocăința deschide calea omului către Rai”.

4) VOIA DIFERITĂ A LUI DUMNEZEU

Lucru minunat este că Dumnezeu răspunde oamenilor rugători. În Evanghelii avem o seamă întregă de cuvinte prin care Fiul lui Dumnezeu ne încurajează să ne rugăm și să nu ne lăsăm. (Luca 18:1) Fiecare creștin poate să-și amintească de rugăciunile care i-au fost acultate.

Totuși, fiecare din noi avem și rugăciuni care nu au primit acultare. Atunci când vezi că ești ignorat te întrebi: „Doamne, de ce?” Motivația greșită, puțina credință, zidul păcatului, pot fi explicații în ce privește eșecul în rugăciune.

O cauză sau alta poate fi ignorată însă și pentru că Dumnezeu vede altfel lururile decât le vedem noi, sau, pur și simplu El are alte priorități pentru tine. Cineva ar spune: Dumnezeu are o idee mai bună.

EXEMPLUL PAULIN

2Corinteni 12:7-8 „și, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia”.

Ni-l putem imagina pe acest Pavel când se ruga să dispară țepușul (infirmitatea) că avea o motivație corectă, avea credință deplină, era prin Hristos neprihănit, și totuși, răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea sa insistentă a fost NU. „Harul Mei îți este de ajuns; căci puterea mea este făcută desăvărșită în neputință.” (9^a)

S-a supărat Pavel pe Dumnezeu? Și-a părăsit încrederea, slujirea, bucuria?

Apostolul a înțeles că țepușul era o lucrare necesară pentru el, măcar că îi crea neplăceri. În loc să se plângă de slăbiciunile sale și de faptul că nu a fost ascultat, schimbă perspectiva: „... Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare”. (2Corinteni 12:9b-10)

PRIN URMARE,

trebuie să avem încredere în dragostea și discernământul lui Dumnezeu, să ne liniștim în suveranitatea Celui Atotputernic.

Atunci când Dumnezeu nu răspunde la rugăciunea ta s-ar putea ca El să aibă în minte ceva diferit de gândurile tale și poate că într-o zi vei înțelege și vei fi recunoscător.

Ținta lui Dumnezeu cu noi nu este aceia de a ne oferi bunăstare într-o lume păcătoasă, ci modelarea caracterului nostru pentru Rai, iar pentru această lucrare uneori Dumnezeu folosește chiar și țepușuri.

Însă, Dumnezeu este credincios și împreună cu provocările oferă și mijloacele de a ieși biruitori, împreună cu țepușurile oferă și harul de care avem nevoie pentru a ne bucura de victorii, chiar și atunci când pare că ne sunt ignorate rugăciunile, slavă Domnului, chiar și atunci când unele aspecte din viață ne sunt de neînțeles. (masaj inspirat de lucrarea „Dreptul la îndoială” de Craig Groeschel)